Django, ”the D is silent” – cronica de film

Intotdeauna mi-au placut filmele cu negri. Pe langa cele cu evrei. De curand m-am uitat la Django Unchained. Regizat de Quentin Tarantino, filmul a avut anul acesta cate trei nominalizari la Oscar, Globul de Aur si BAFTA si a castigat aceleasi doua premii la fiecare: pentru cel mai bun scenariu si pentru cel mai bun actor in rol secundar (Christoph Waltz).

django-unchained1

Viziunea feminina ma determina sa spun ca directia in care se indreapta intreaga actiune este povestea de dragoste dintre Django si Broomhilda. Ce da stropul de inedit este felul in care scenariul este gandit,  modul in care este pusa in scena povestea lui Django care se petrece in sudul Statelor Unite, cu doi ani inainte de Razboiul Civil. Genul filmului se imparte intre crima, aventura si drama.

Experientele neplacute din trecutul sclavului Django fac ca acesta sa se intalneasca si sa intre in custodia lui King Schultz, un vanator de recompense care in acel moment ii cauta pe fratii Brittle. Avand informatii despre acestia, Django accepta sa-l ajute, urmand ca la finalul operatiunii sa fie eliberat si sa primeasca o recompensa de 75 dolari.

Dat fiind faptul ca acestia s-au inteles destul de bine, sclavul decide sa ii ramana alaturi lui King Schultz chiar si dupa incheierea operatiunii, sa lucreze impreuna ca vanatori de recompense. Pe parcurs ii spune povestea lui, felul in care a fost despartit de sotia lui, Broomhilda (interpretata de Kerry Washington) si locul in care crede ca a fost dusa aceasta. Dorinta de razbunare a lui Django creste tot mai mult si isi fixeaza ca obiectiv eliberarea Broomhildei din sclavie.

Actiunea este una dura, cam prea sangeroasa dupa gustul meu. Inca de la inceputul filmului se pot vedea scene foarte violente, impuscaturi, mult sange si multa indiferenta. Efectele sunt foarte reusite, rolul lui King Schultz este interpretat impecabil, un criminal cu sange rece care ucide fara remuscari. O secventa marcanta este aceea in care “vaneaza” un criminal chiar in prezenta copilului acestuia, fara sa tina cont de socul provocat.

Trecutul plin de violenta al lui Django il face pe acesta impasibil fata de munca pe care o face si accepta cu usurinta sarcinile care i se dau. El nu este obisnuit cu viata de om liber, nu stie cum sa se comporte altfel decat ca un sclav, insa este deschis situatiilor pe care King Schultz i le ofera de a lua singur unele decizii.

Ajunge, intr-un final, la plantatia “Candyland”, unde avea informatii ca s-ar afla sotia sa. Asteptarile publicului de a-l vedea pe celebrul Leonardo DiCaprio iau sfarsit in aceasta secventa, unde actorul isi intra in rolul de proprietar al plantatiei, Calvin Candie. Cei doi vanatori de recompense il abordeaza pe “Monsieur Candie” sub pretextul ca vor sa cumpere de la el un negru pentru “luptele Mandingo”, lupte date intre sclavi pana unul dintre acestia moare. Planul acestora merge bine, propunerea le este crezuta si pana intr-un anumit punct sunt tratati cu cea mai mare ospitalitate. Asta pana cand Broomhilda, care era servitoare in casa, ii intalneste, iar privirile aruncate intre ea si Django ii dau de gol in fata lui Stephen, sclavul de incredere al lui Calvin Candie.

Din acel moment, actiunea ia o alta intorsatura. Oferta de 12.000 dolari pe care o facusera initial pentru un luptator negru are o alta destinatie acum: Broomhilda. Daca la inceput suma era doar un pretext, acum este una cat se poate de reala. Cei doi vanatori de recompense platesc aceasta suma sub amenintarea pustilor, primind in schimb actul de vanzare al sclavei.

chitanta broomhilda

Un adevarat carnaj are loc in momentul in care proprietarul plantatiei “Candyland” pretinde o despartire amiabila, o strangere de maini. Calvin Candie este ucis de catre King Schultz, acesta din urma moare sub gloantele lui Moguy, asociatul lui Candie, iar Django omoara pe toti care ii ies in cale, urmand o serie de secvente desprinse parca din filmele horror, cu mult sange, impuscaturi, cadavre si efecte care transmit groaza. In cele din urma Django este capturat si tratat ca sclav, este vandut unei companii miniere. Insa pe drumul spre aceasta ii vine o idee si se foloseste de ultima resursa pe care o detine pentru a scapa. Ii pacaleste pe supraveghetorii care se ocupau de paza lui, le ia un pistol si munitie si se intoarce la “Candyland” pentru a-si rascumpara sotia. Aici urmeaza, din nou, o serie de impuscaturi, alte scene pline de sange si violenta.

Salvarea Broomhildei mi-a starnit rasul, apare ca o secventa desprins dintr-un film western, cu cowboy, Django apare ca eroul suprem, o ia calare, lasand in urma sa ramasitele casei pe care a aruncat-o in aer.

Happy end! :))

Pe o scara de la 1-10, as da filmului 9. Nu pot sa ma pronunt ce ar mai fi avut nevoie ca sa ma impresioneze complet. In orice caz, apreciez filmele care au in spate o poveste reala, care pornesc de la un fapt care s-a petrecut sau se petrece in viata de zi cu zi. Cu atat mai mult, apreciez interpretarea de calitate, facuta cu profesionalism, emotiile transmise si aducerea mea, ca spectator, cat mai aproape de personaje si actiune.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.